luni, 19 iulie 2010

Comunicat de presă


Consiliul Judeţean Sălaj, Primăria Comunei Agrij Sălaj, Asociaţia Culturală Adsum şi Breasla Cuvântarilor organizează în perioada 24.07-08.08.2010:
Şcoala de Vară ”Datină şi Meşteşug” - Agrij, 2010 Anul Lemnului

Coordonatorul lucrărilor este meşterul popular Dan Horgan Strâmbă-Lemne din Bârlad.

Prima ediţie a Şcolii de Vară - la care participă 17 de tineri din localităţile Bârlad, Cehu Silvaniei şi Agrij - este dedicată sculpturii în lemn, picturii pe sticlă şi cusăturilor tradiţionale. În cele două săptămâni ale Şcolii de Vară tinerii vor lucra pe trei grupe: atelier de măşti din lemn, atelier de icoane pe sticlă ambele sub îndrumarea meşterului popular Dan Horgan Strâmbă-Lemne şi un atelier de cusături tradiţionale condus de bătrânele satului Agrij.

Rezultatele Şcolii de Vară ”Datină şi Meşteşug” - Agrij, 2010 Anul Lemnului constituie obiectul unei expoziţii itinerante care va avea următorul program:

06.08-09.08.2010 - Comuna Agrij, jud. Sălaj

09.08-22.08.2010 - Zalău, jud. Sălaj

28.08-05.09.2010 - Bucureşti

11.09-25.09.2010 - Bârlad, jud Vaslui

16.10-30.10.2010 – Canterbury, Marea Britanie

Mai multe detalii despre desfăşurarea evenimentelor puteţi urmări începand cu data de 20.07.2010 pe acest blog.